Eu beau. Unii nu beau deloc. Eu, la cateva zile ies cu prietenii in oras si ne aruncam in vreun vin bun, sau o bere rece. Uneori ad-hoc, ad-hic terminam in vodca sau in tequla, nenorocire in zeita Alba Saniuta. De multe ori eu decat ma ametesc. Uneori in ciudate vai din viata mea, am nevoie sa ma fac praf, sa ma anatomizez. E mai mult decat o nevoie fizica, vreun dezechilibru chimic. Nevoia de rearanjare apare, cred cand prinde forma pojghita aia de superficialitate ca o bruma de reactie intre realitate de afara care am creato noi atat de rece dar totusi inauntru se cere atat de cald! Geamul asta prin care privim realitatea, lumea, prinde uneori de la aceleasi diferente de tempratura niste flori de gheata ca niste crapaturi. E parca o invitatie sa le spargi, parca frigul prefigureaza cioburile. Si atunci intri in criza. Si atunci stiind ca orice aschie a ta te contine, iti permiti sa te siobesti si sa te raranjezi si sa ramai tot tu. Nu fac apologia betiei. Nu sunt beat.
Dar stateam si ma miram mai devreme daca scolarii se imbata vreodata. Adica sunt lucuri serioase aici. Civilizatii intregi foloseau alcoolul oferindu-le "stari alterate de constiinta pentru elevarea spirituala"(Stanislav Grof). Aici ar fi interesant da analizat betia. Ca intrument de defulare. Amintiri, frici, vise, amagiri. Sunt toate ale noastre, mai putin poza care mi-am premis sa o postez de la o prietena si ii multumesc ca mi-a dat-o, daca nu-i convine sa ma injure aici, multumesc. Bine recunosc sunt un pic mahmur, obosit.
(In mai multe limbi spirit inseamna suflet, dar si alcool!)
