CFR si prietenii sai.

Era o zi de luni si incercam sa ajung la facultate. Eram in gara de sud in Ploiesti. Asteptam acceleratul de Bucuresti Nord. Cu cateva minute inainte de sosirea trenului pentru care cumparasem bilet, ajunge alt tren carevasazica ajunge la spiru hare. Facultatea Spiru Haret. Eram mirat dar si putin entuziasmat. Am sarit in el fara sa mai gandesc a doua oara. Trenul imi dadea o senzatie de dubiu, parca mai calatorisem cu el. Ignor. Ma asez langa geam si imi pun castile pe urechi. Atipesc. Brusc ma trezesc. Trenul trecea printr-un tunel. Ma gandeam ca este podul de la Basarab, dar era prea intuneric si nici nu dormisem atat. Scot capul pe geam.. nimic, era bezna. Ma ridic speriat si merg spre coada trenului. Atunci realizez ca trenul era gol. Nu bag in seama lucrul asta. Ajung la coada trenului, tot intuneric, dar vag, de la lumina trenului, imi dau seama ca trenul trece printr-o parcare imensa, goala. Nedumerit incerc sa deschid usile cu maneta de urgenta, dar o voce se aude din spate "Stai". Ma uit speriat, vad decat o silueta neagra de om. "Nu ma intreba cine sunt pentru ca este irelevant" imi spune el cu o voce ragusita. Il ignor si intind mana spre usa. "Nu incerca sa cobori, vei fi prins si exmatriculat, Urmeaza planul care l-am stabilit.". Ii raspund cu voce indignata "Mihail, dar..." Imediat uit ce vroiam sa ii zic. Stiam cum il cheama. Speriat, ma uitam pe geam. Nu mai ziceam nimic. Nu stiam ce sa fac, sa fug, sa raman cu el, sa incerc sa sar din tren. Se aud niste bubuituri puternice si trenul se clatina usor. Trenul trecea prin niste usi ce se balansau. Pe deasupra trenului erau alte sine. Vad ca trece un alt tren. Se simte o frana brusca si vagonul se opreste in dreptul unei usi. PS-502 scria pe ea. Era foarte lata si ruginita. Mihail imi spune ca aici trebuie sa coboram. Eu raman blocat. Totul se lumina-se si se vedea ca printr-o ceata densa ca trenul trecea cu incetinitorul prin facultate. Nu puteam sa ma misc. Ii auzeam vocea lui Mihail, din ce in ce mai grava, cum imi spunea sa coboram, dar nu se apropia de mine. De indata se intuneca tot. "Tu chiar vrei sa nu uiti nici de data asta?! Nu vei mai putea fi incarcat incaodata. Esti deja prea slabit." Ce sa uit?" il intreb eu. "Urmeaza-ma". Ajungem in compartiment. "Ia-ti lucrurile si hai sa coboram" imi spune cu o voce grava. Pana sa ajungem la usa trenul opreste in gara de nord bucuresti. Ne dam jos. "Urmeaza cataramele gentilor aurii." Ma uit inspre el, tot o silueta imi parea. Ma loveste cineva cu un bagaj si intr-un moment de neatentie, Mihail dispare. Incep sa merg bulversat spre casa de bilete. Ma loveste din nou cineva cu o geanta. Era grabit. Ma uit sictirit la el si vad ca ii atarna de o catarama neagra lunga a unei genti aurii. Din instinct apuc catarama si o leg de ghiozdanul meu. Catarama se tot muta de la geanta la geanta si ma tragea si pe mine dupa ea, dar toate gentile erau aurii. La un moment dat, ma trezesc in toaleta barbatilor din gara. Dar mult mai mare. In capat, langa pisoare erau niste scari imbracate in catifea rosie. Pe trepte era un barbat care plangea. Tipul imbracat la costum negru cu o camasa rosie, cravata neagra, iar tivul de la pantaloni cusut cu un fir auriu. Catarama se apropie usor de el. Cand il atinge se trasnforma intr-o panglica aurie. Se zbatea agresiv ca un sarpe decapitat. "Ia-o! Du-te! Eu nu mai vreau sa iau parte in acest joc. Mi-a supt toate puterile. Trebuie sa mai urc doar aceste scari dar nu pot. Nu pot sa ma mai misc" urla la mine. Il intreb nedumerit despre ce e vorba. "Taci! Taci, ia-o si pleaca pana nu se intorc. Iti va arata adevarul despre tine." Spune cateva cuvinte care nu le-am inteles si panglica se dezleaga de el si imi da un impuls de fuga. Incep sa alerg dupa dorinta ei. Simteam cu ma ghideaza. In aceasta fuga si zig-zag printre oamenii din gara incep sa imi aduc aminte fractiuni din niste conversatii cu Mihail. In una din ele imi spunea sa urmez panglica, dar sa ai grija la oamenii care te vad." Cobor spre metrou si totul era schimat. Numai catifea rosie, candelabre de cristal si toti oamenii la patru ace. Eu eram in pantaloni scurti, maieu si sandale. Era clar ca nu aveam ce sa caut acolo. Incep sa incetinesc la o cortina pe care scria "Accesul strict interzis." Panglica se restrange si se face verde. Intru cu incredere. Il vad din nou pe Mihail. "Nu, nu intra acum! Te vor recunoaste!". Il ignor si inaintez cu incredere. Ajung la o alta cortina, scris pe ea cu fir auriu PS-502. Pasesc cu grija inspre cortina. Era intuneric pe cealalta parte. Imediat se aude in difuzoarele garii "Atentie, pactul 502 a fost rupt. Va rugam sa evacuati in ordine gara. Ne cerem scuze si va multumim".In acel moment vad doi civili ca se intreapta spre mine. Ceva ma ardea din ce in ce mai tare in buzunar. Era panglica. Acum era rosu tango. Instant ce o scot ia foc. Incerc sa o iau la fuga dar sunt prins imediat.Ma leaga la maini la picioare si la ochi. O fosneala puternica in jurul meu. Dupa cateva secune de aud niste pasi grei. Se face liniste. Ma dezleaga la ochi. Erau cel putin zece oameni in jurul meu, iar in fata mea silueta din tren. Avea in mana un diplomat. Se apropie de mine. "Sunt Mihail. Se pare ca de data asta trebuie sa aplicam masuri mai drastice. Imi pare bine ca s-a ajuns aici. Data viitoare nu o sa mai ajungi pana aici. Dar nu va mai fi data viitoare" in acest timp isi deschide servieta. Erau trei pistoale aurii. Scoate unul. Indreapta pistolul spre frunte, imi zambeste si trage fara sa ezite. Ma trezesc brusc.